|
Alexandru Hegyi
Membru
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 4
|
|
Prin definiţie creaţionismul semnifică concepţia potrivit căreaia universul şi toate fiinţele vii au fost create în mod nemijlocit de către Dumnezeu, concept comun tuturor religilor importante dar cu viziuni foarte diferite faţă de acest fenomen. Potrivit formelor şi viziunilor asupra creaţionismului aceata se clasifică în:
1. Creaţionismul biblic ce are ca start cartea Geneza (Facerea) care prezintă concepţia biblică asupra apariţiei Universului şi a omului, arătând mersul ulterior al istoriei şi afirmă că speciile au fost create de la început de Dumnezeu. Această formă de creaţionism are doua subcurente principale:
• Fundamentul Creaţionismului provindenţial ortodox care susţine că „Sfinţii Părinţi” în acord deplin cu textul biblic au privit o serie de aspecte importante, cum ar fi: Universul nu a fost creat din materie ci din nimic; Omul a fost creat de Dumnezeu şi a fost moştenitorul Pământului având sub „autoritate” toate fiinţele vii din mări şi uscat; Moartea a survenit în lume datorită neascultării omului.
• Creaţionismul deist care consideră că după ce Dumnezeu a creat totul s-a retras şi nu a mai intervenit deloc în viaţa lui sau a oamenilor.
2. Creaţionismul evoluţionist care la rândul său se împarte în câteva etape importante:
• Creaţionismul „Pământului Tânar”, este ipoteza conform căreia Universul a fost crea în mod deliberat de către Dumnezeu, fiinţele vii la fel, afirmând că macroevoluţia nu există iar Pământul are în jur de 10.000 de ani şi forma i-a rămas aşa datorită potopului.
• Creaţionismul „progresiv” care afirmă că omul a fost creat direct de către Dumnezeu, neavând un strămoş comun iar apoi a evoluat. Acest curent susţine că nu a existat potop.
• Evoluţia „teistică” susţine apariţia omului din primate, neavând un strămoş comun şi la fel ca şi creaţionismul „progresiv” afirmă inexistenţa potopului.
• „Design Inteligent”, susţine că toate speciile au fost create prin intervenţie divină.
• Creaţionismul „în salt” sau ştiinţific.
Creaţionismul ştiinţific
Acestă idee a luat amploare în jurul anului 1960, în special prin deosebita activitate a lui Henry M. Morris şi John C. Withcomb Jr., ducând la înfiinţarea în anul 1963 a Creation Research Society. Membrii societăţii trebuiau să afirme într-o declaraţie că Biblia în calitate de Cuvânt a Lui Dumnezeu este adevărată din punct de vedere istoric şi ştiinţific; toate formele de viaţă au fost create prin implicarea directă a Lui Dumnezeu iar creaţia a avut loc în 6 zile; potopul a fost un eveniment universal; mântuirea prin Isus este necesară datorită căderii omului în păcat.
După cum aminteam acest tip de creaţionism nu are nici o dificultate în corelarea cu textul biblic, reflectând impresia imediată pe care o oferă critica literară a istorisirii creaţiei din Geneza. Susţinătorii creaţionismului tânar propagă ideea curentului creaţionismului „Pământului Tânar”, respingând oarecum cronologia bazată pe geologie.
Modelul creaţionist propulsează o perioadă specială de creaţie la început, inclusiv în această perioadă s-au stabilit toate legile de bază ale naturii şi toate categoriile naturii, chiar şi speciile majore de palnte şi animale. Omul a fost special creat printr-un proces care a durat realativ puţin. Odată încheiată creaţia , procesul s-a conservat prin două legi energetice prin care Creatorul susţine şi menţine baza sistemului creat. Cele două legi sunt: legea conservării energiei şi legea entropiei. Pământul a avut şi el o serie de convulsii catastrofice, cea mai importanta în consecinţe fiind potopul. Se poate afirma succint ca modelul creaţionist este caracterizat prin supranatural, direcţionat din exterior cu scop clar al creaţiei, complet, aplicabil universal.
Aşa cum aminteam mai sus, modelul creaţionist ştiinţific îmbină armonios textele biblice cu ştiinţa, lucru ce reiese şi din afirmaţia lui S. J. Jaki cum că filozofii şi oamenii de ştiinţă din Evul Mediu care sunt consideraţi percursorii epocii moderne: Roger Bacon, Robert Grosetteste, John Ray, Johnnes Keple , Isaac Newton şi alţii au creat începutul diferenţierilor ştiinţifice moderne, bazaţi pe principiile transmise de învăţătura iudeo- creştină despre lume. Ei au crezut că Universul, incluzând Pământul, au fost create de Dumnezeu. Ideea a fost susţinută şi de alţi oemeni de ştiinţă de la începutul secolului XIX, printre care: Robert Boyle, Michael Faraday, James Clerk Maxwell, Gregory Mendel, Louis Pasteur.
În ceea ce priveşte interpretarea datelor geologice demonstrate de ştiinţă, Ioan Străinescu le îmbină cu textele biblice în felul următor:
Sistemul standard- Stagiul corespunzător faţă de potop
Recent- Perioada post potop, dezvoltare modernă a lumii.
Pleistocen- Post potop cu perioade de glaciaţii, ploi intense şi mişcări tectonice împreună cu activităţi vulcanice.
Terţiar- Perioadă finală a potopului şi respectiv faza post potop de rajustare.
Mezozoic- Fază intermediară a potopului, cu un amestec de depozite continentale şi maritime.
Paleozoic- Depozitare în fundul mării şi în falii, formate în primele faze ale potopului.
Arheozoic- Crustă originală datând din perioada creaţionistă, care a fost disturbată de schimbările din timpul cataclismului.
Problema originii omului atinge punctul cel mai critic dintre toate. Este omul doar o producţie a procesului evolutiv sau este o creaţie specială? Modelul evoluţionist îl înfăţisează pe om ca evoluând încet dintr-un strămoş neuman în vreme ce modelul creaţionist crede că omul a fost creat direct în forma pe care o are şi acum.
Din punctul de vedere al evoluţioniştilor omul ar avea originea într-un strămoş comun, animal necunoscut; maimuţa, cimpanzeul fiind doar o speculaţie a lor, pe când creaţioniştii zic că aceată verigă lipsă va lipsi permanet.
Plecând de la principiul de bază al creaţionismului, oamenii au drept strămoşi perechea Adam şi Eva. Creatorul ar fi putut porni de la mai multe perechi, dar probabil acest lucru nu a fost necesar din cauză că acest cuplu a fost perfect din punct de vedere genetic. Conform legii entropiei , care se aplică şi în biologie, baza genetică de la cuplul iniţial s-a deteriorat, încât căsătoriile consangvine duc la rezultate biologice dezastroase. Modelul creaţionist este simplu şi clar neavând nevoie de o altă modalitate pentru exansiunea rasei umane. Astfel o mare parte din savanţii creaţionişti susţin ideea că prima pereche a fost înzestrată de către Creator cu limbaj, gândire, scriere fiindcă în Genesa avem una dintre cele mai vechi informaţii: „După naşterea lui Set, Adam a mai trăit optsute de ani şi a născut fii şi fiice”
După ce noile descoperiri au confirmat existenţa potopului, cercetătorii susţin că cei opt membrii ai unei singure familii au putut să supravieţuiască pe înălţimile din Mesopotamia de nord, aşa cum se afirmă în Genesa cap. 2. Astfel din această familie au apărut trei mari ramuri distincte de dezvoltare a omenirii, şi anume cele din familiile lui Iafet, Ham si Sem. În terminologia modernă aceste ramuri pot fi recunoscute în populaţia indo-europeană, inclusiv caucazienii ( Ramura lui Iafet), apoi populaţia mongoloidă şi negroidă ( Ham) şi semiţii ce îi includ pe arabi şi alte ramuri, de exemplu asirienii (Set). La început familiile urmaşilor lui Noe au trăit împreună după care au început să se mute, să se despartă grupurile unul de celălalt sub presiunea creşterii demografice, împrăştiindu-se din centru, adică din Mesopotamia de Sud. Când liniile mai multor migraţii radiază dintr-un singur centru, fiecare asezare mai îndepărtată va folosi din ce în ce mai puţin imaginile culturii lor originale, rezultând scăderea nivelului cultural de la periferie. Degradarea grupurilor migratoare ce s-au depărtat de centru şi s-au izolat s-a datorat în mare parte hranei foarte diferite, insuficentă să menţină în totalitate rigoarea organismului. Alimentaţia incompltă a afectat creşterea normală a tinerilor . De aici se poate trage concluzia conform căreia lanţul evolutiv să fie tocmai invers, adică nu omul să fi evoluat dintr-un strămoş comun ci însăşi el să fi fost punctul de pornire către o evoluţie doar presupusă. Cert este faptul că omul nu şi-a pierdut niciodată identitatea dobândită la creaţie fapt dovedit de aşa zisul om modern al epocii noastre, care plecat dintr-un punct oarecare a ajuns să fie chiar el creator, creator al unei poveşti, istorie trăită şi plătită cu propriai viaţă.
În concluzie putem afirma că încă suntem limitaţi pentru a înţelege pe deplin originea şi o oarecare evoluţie a rasei noastre şi nu putem decât a ne rezuma la o serie întreagă de neînţelegeri dobândite pe tema aceasta, contradicţii fără număr care nu vor satisface niciodată setea nestinsă de veacuri de a cunoaşte istoria noastră, pe noi înşine.
Asa că, Demetrios, poate această idee a creaţionismului ştintifiic este a treia ipoteză sau doar una din cele multe. 
Bibliografie
Balogh, Lori, Legea entropiei, 2009
Costache, Doru, Viziunea teologiei ortodoxe asupra controversei creaţionism-evoluţionism, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2002
Morris, Henry, Creaţionismul ştiinşific, Editura Societatea Misionară Română, Oradea, 1992
Străinescu, Ioan, Creaţionismul ştiinţific, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2000
Vereş, Otniel, Creaţie şi evoluţie. Perspective contemporane în context nord-american, 2009
Modificat de Alexandru Hegyi (acum 12 ani)
|
|
